DESPRE NOI

Ce este Harfa.ro?

Harfa.ro este un site de știri care se dedică întâmplărilor mărunte și totuși semnificative. Toate cele publicate aici sunt adevărate, chiar dacă uneori pot părea prea frumoase ori prea urâte ca să fie adevărate.

Cuvânt apărut în mahalalele micilor orașe, harfa nu înseamnă o băşcălie fără căpătâi. În spatele ei se află nuanţe din care se poate înțelege cum stă treaba cu un loc, cu o țară și chiar cu lumea întreagă.

Cine suntem noi?

Suntem o mână de oameni cu simţul harfei. Ne propunem să ne ocupăm cu toată seriozitatea mai ales de fleacuri și îi încurajăm pe toţi iubitorii de harfă să ni se alăture. Criteriile sunt simple: pentru noi, un bărbat care sucombă, cu gura plină, în timpul unui concurs de mâncat cârnați este un fapt mai important decât o hotărâre de guvern. Când la Gura Humorului se întrec în fugă factorii poștali pentru a stabili cine este cel mai rapid poștaș din țară, ei bine, da, ne aflăm în fața unei harfe. Iar dacă în același timp, la Rio de Janeiro sau în orice altă metropolă a lumii se stabilesc noi recorduri mondiale sau olimpice, este cu atât mai frumos că la Gură poștașii aleargă și ei.

Așadar, nu vă temeți să ne semnalați orice harfă pe care o întâlniți: pe stradă, la televizor, la serviciu, acasă sau treaba dumneavoastră unde. Ne puteți scrie la redactia@harfa.ro sau pe pagina noastră de Facebook.

PS: Am mai povestit câte ceva despre noi și despre Harfa.ro într-un interviu pentru IQads.