S-a dat drumul la pornografie pe CNN

0
1379
Ia, uitaţi, hal de CNN!
Ia, uitaţi, hal de CNN!

DESFRÂU. O jumătate de oră s-au încălecat doi transsexuali, azi noapte, pe CNN America. Da, da, s-a dat drumul la pornografie pe cel mai serios canal de televiziune din lume. Era de așteptat ca după ce Trump a devenit preşedintele Americii să se întâmple şi treaba asta. Era o chestiune de zile.

Iată cum a fost posibil. Relatează prestigiosul cotidian britanic The Independent (prestigios-prestigios, dar mâine-poimâine o vedem pe Sexy Brăileanca crăcănată pe prima pagină şi pe la ăştia). Revenind, cazul s-a petrecut numai într-o regiune a Americii, Boston, la rigoare. Acolo se dă cablu printr-o companie plină de incompetenţi, pe nume RCN. Ei bine, aceşti incompetenţi de la RCN au înlocuit, azi-noapte (noapte în America), vreme de o jumătate de oră, un program de călătorii şi degustări de mâncăruri cu un futai pe cinste între doi transsexuali. Lumea aştepta să-l vadă pe Radu Anton Roman al Americii degustând nişte melci, şi când colo au apărut hăndrălăii cu socotelile pe-afară şi au început să se hârjonească. S-a uitat lumea, păi cum să nu se uite? Mai era şi sărbătoare în America, Thanksgiving Day (asta e mare, e cu cruce roşie la ei în calendar). Cred că, nu mai, gata, Mihai Gâdea dezafiliază Antena 3 de la CNN. Păi, el e și adventist și nu se joacă cu chestiile astea.

Acum, greşeala nu este a CNN-ului, ci a ălora de la cablu care…cum or fi legat ei cablurile pe acolo că s-a produs necazul. Dimineaţa americanii n-au avut altceva de făcut decât să scrie pe Twitter. S-a umplut Twitterul de impresii despre filmul cu transsexuali, de nici nu-ţi mai vine să-l vezi.

Ăia de la CNN ridică din umeri. Impostorii de la RCN o ţin una şi bună că ei nu ştiu nimic, n-au văzut niciun film porno, nu există, domne, vedeţi-vă de treabă!

Harfa.ro consideră că e regretabil ce s-a întâmplat şi opreşte aici acest grupaj informativ, întrucât pentru documentarea articolului a intrat pe foarte multe site-uri de pornografie şi…

LĂSAȚI UN MESAJ