Un fals controlor de bilete taxa oamenii prin tramvaiele din Arad. A fost prins de adevărații controlori și s-a dovedit că nici el n-avea bilet

0
1369

CA ÎN ILF ȘI PETROV. Of, fraților, că nu ne mai săturăm de pungășii! Inventivitatea unui arădean s-a dovedit extremă. El încerca să obțină foloase necuvenite pretextând că este controlor de bilete. L-au dovedit adevărații controlori. Pungașul circula tot fără. Iată cazul.

Un agent de pază din Arad se urca în tramvaiele din oraș și, afișând legitimația de paznic, cerea biletele la control. Călătorii prinși fără bilet erau dați jos din tramvai, ca niște animale. Presupunem, totuși,  pentru frumusețea acestei harfe, că unii erau mai înțelegători și stingeau conflictul cu niște bănuți, românește.

Totul s-a terminat când falsul controlor a fost el însuși prins fără bilet de adevărații controlori ai regiei de transport. Nu mică le-a fost lor mirarea când l-au luat la mână și au văzut cu se îndeletnicea netrebnicul ăsta.

Uzurpatorul de funcție a fost dat deja pe mâna Poliției și acum o să îl usture și-n cur din pricina falsului la care s-a dedat fără nerușinare. De fapt, déjà a  cam început să îl usture: șefii lui l-au dat afară pe agentul de pază, iar acum face și foamea, cum și merită.

Harfa.ro pe jumătate deplânge această situație regretabilă, dar pe cealaltă jumătate apreciază inventivitatea agentului de pază și îl somează pe Liviu Dragnea să îl înscrie de urgență pe neisprăvit în Partidul Social Democrat, ba chiar să îi dea pe mână un minister. Transporturile, de ce nu? La ce apetit pentru japcă a dovedit arădeanul ar fi numai bun să ocupe o funcție la vârf, în statul român, acest paradis al hoților.

Hai, Liviu Dragnea, îndrăznește să crezi în hoții mărunți de pe tramvaie! Fii social-democrat până la capăt.

LĂSAȚI UN MESAJ