Un german s-a trezit în noul an și a constatat că, fără niciun motiv, cineva ridicase un zid în fața ușii sale. A trebuit să îl dărâme ca să vadă iar lumina soarelui

0
1963

KAFKA, FRATE! Nemții, așa cum știm, nu au niciun haz, dar începutul anului 2017 aduce, timid, vești bune și pentru ei. S-a dat drumul la harfă și pe melagurile lor!

Un bărbat din vestul Germaniei a deschis ușa casei sale, dând să iasă în lume, la începutul anului curent. Pășind, el a intrat, la propriu, într-un zid, informează prestigioasa agenție Associated Press.

Necazul s-a întâmplat în localitatea Mainhausen, lângă Frankfurt, luni, pe 2 ianuarie. Ceea ce ne face să credem că neamțul cu pricina voia să se ducă fie la muncă, fie să-și plătească impozitele, dar adevărul e că nu știm, de ce să zicem. Ne dăm și noi cu presupusul.

Poliția nu a putut să explice până la ora la care, plini de încântare, așternem aceste rânduri pe internet cine și cu ce motiv a turnat acest zid în fața casei omului. Oricum, s-a lucrat în tăcere și eficient, nemțește. Bărbatul a trebuit să se întoarcă în casă, să pună mâna pe târnăcop și să dărâme toată chestia.

Presa germană s-a oripilat și ea, precizând că bietul cetățean trebuie să se fi simțit ca berlinezii anului 1961, când, tot așa, într-o noapte s-a ridicat ditamai zidul între Est și Vest, să nu se mai fugă din raiul socialist.

Harfa.ro ia act cu mare bucurie de această întâmplare și pune totul pe seama lui Donald Trump. Noi vă zicem – e mâna nenoricitului ăsta. A dezlănțuit iadul cărămizilor! S-a apucat portocaliul să facă zidul ăla care să îi separe pe americani de mexicani și fiindcă i-a mai rămas mortar a dat, la adăpostul întunericului, o fugă până în Germania, unde și-a făcut mâna pe casa omului.

Să ne temem. Vin vremuri grele!

LĂSAȚI UN MESAJ