VIDEO. România, 2016: O ambulanță cu bolnav pe targă a rămas împotmolită în noroi pe străzile unui oraș reședință de județ. A fost nevoie de intervenția Pompierilor!

2
2638

RUȘINE. Gata, lăsați cârnatul din mână, puneți paharul jos și citiți cu atenție, ca să înțelegeți care e treaba cu țara noastră la sfârșit de 2016. Marți, 27 decembrie, în orașul Botoșani, reședința județului cu același nume, s-au întâmplat următoarele: o femeie de 88 de ani nu s-a mai putut ține pe picioare de rău ce-i era și a dat telefon la Salvare. Cu chiu, cu vai, ambulanța a ajuns, pacienta a fost urcată pe targă, s-a dat drumul la girofar și bagă viteză spre spital că moare femeia cu zile.

Dar stați, că nu-i chiar așa! Până la spital e drum lung, nu se ajunge cu una cu două. În timp ce înainta pe strada 1 Mai (în mijlocul orașului, atenție!), ambulanța noastră s-a împotmolit în niște noroaie ca pe vremea lui Ștefan cel Mare și, în ciuda eforturilor disperate ale șoferului, n-a mai putut trece cu niciun chip mai departe. Unde să treacă? Strada fusese acoperită, cu câteva zile în urmă, cu niște prundiș cu care s-a încercat astuparea gropilor, numai că peste noapte a dat de sus, prundișul s-a înmuiat și s-a făcut tercălăul dracu’. Așa merge treaba la noi în țară, n-ai ce să faci.

Dar să revenim în miezul evenimentelor. Neputincios, cu pacienta văitându-se pe targă, echipajul de pe ambulanță a cerut ajutor la 112, „săriți, fraților, că murim aici!”. O a doua ambulanță a ajuns la fața locului și a încercat, fără succes, tractarea mașinii împotmolite. A fost nevoie de intervenția Pompierilor, care au venit cu o autospecială din aia mare și au scos ambulanța din noroaie (ce să facă săracii, se salvează unii pe alții!).

Pacienta de 88 de ani (cum, ați uitat de ea?) a fost, în cele din urmă, transportată la spital. Ce-o mai fi pățit și pe acolo săraca, dacă o mai fi sau nu în viață, asta nu mai știm să vă spunem. Noi am vrut să vă explicăm care e treaba cu țara , că să știți că intrăm în 2017 îngropați în căcat pân’ la gât. Hai, la mulți ani și să fiți sănătoși!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ